Ambitios l Visul liceanului este sa ajunga la Hollywood
Tara vazuta din tir
Autor: Liliana NENCIU
Un elev din Dumbraveni a facut o adevarata pasiune pentru geografie, dupa ce a calatorit ani la rand la bordul unul tir, condus de unchiul sau. Adrian Petri, elev in clasa a XI-a la Grupul Scolar Agricol „Timotei Cipariu" a vrut sa afle cat mai multe despre locurile vizitate, iar cercetarea sa i-a adus nenumarate premii la olimpiadele de geografie.
„Elitele trebuie apreciate si incurajate. In Romania statul nu incurajeaza si nu finanteaza elitele precum in alte state moderne. De aceea multi tineri pleaca din tara si ajung celebri pe meleaguri straine, iar viitorul Romaniei este afectat de acest lucru"
La prima vedere, Adrian pare un tanar linistit cu pasiuni specifice varstei sale. Nu este foarte vorbaret, insa reporterul Monitorului de Sibiu a reusit sa-l „descoase", iar povestea lui Adrian poate reprezenta subiectul unei carti de succes. Potrivit celor relatate de Adrian, cel care ar fi in masura sa semneze prefata cartii, ar fi chiar unchiul sau, Ioan Virca. Asta deoarece in jurul lui se petrece toata actiunea. „Inca din clasa I ma lua unchiul meu in cursa cu tirul prin tara. E lucreaza ca sofer pe tir si imi explica unele lucruri care mi s-au parut interesante. Am cercetat in domeniu si asa am ajuns olimpic la geografie. Din clasa I si pana acum am vazut impreuna cu el toata tara, dar imi amintesc de prima cursa la Targu Mures. A fost ceva nemaipomenit. Si vara asta trebuia sa merg cu el la Constanta, insa am ramas acasa deoarece am avut ceva de construit prin casa", explica Adrian Petri. Panp acum baiatul a vazut doar frumusetile tarii natale si spera ca in curand sa aiba ocazia sa viziteze si locuri noi, peste hotare.
Geografie „pe paine"
Cuprinsul cartii imaginare ar include evolutia tanarului si premiile obtinute. Ar fi pagini intregi de scris, de amintiri, de emotii, insa in acest articol vom aminti doar cateva dintre premiile obtinute la olimpiada de geografie. In clasa a IX- a obtinut Premiul I la olimpiada de geografie faza judeteana, dar si Premiul special la olimpiada nationala de geografie. Un an mai tarziu, tanarul s-a mentinut tot pe primul loc, clasandu-se pe primul loc la faza judeteana a olimpiadei de geografie. Un cuvant de spus in cartea sa l-ar avea de zis si cel care l-a pregatit pe Adrian la geografie, profesorul Ioan Sas, precum si inspectorul de geografie Constantin Dinca, care are numai cuvinte de lauda. „A obtinut premiu in fiecare si este un copil foarte muncitor", este mesajul inspectorului.
Viseaza sa devina actor
Finalul cartii inca nu-l putem sti, insa Adrian si-l imagineaza. Viseaza sa ajunga vedeta la Hollywood, iar aceasta dorinta a sa nu este intamplatoare. Liceanul este pasionat de actorie, iar aceasta pasiune a sa a fost rasplatita si cu nenumarate premii. Prin periplurile sale nu a ajuns niciodata la Hollywood, insa atunci cand o va face vrea ca sa fie deja un mare actor si sa defileze in costum pe covorul rosu. Despre Holllzwood a citit cate ceva. Stie ca faimosul insemn al Hollywoodului a fost ridicat in anul 1923 si era menit sa promoveze noile dezvoltari imobiliare pe dealurile Hollywoodului, infatisand initial cuvantul „Hollywoodland". Pentru multi ani semnul a fost lasat sa se deterioreze. Semnul, amplasat in Parcul Griffith, a fost inregistrat ca marca si nu mai poate fi folosit fara permisiunea Camerei de Comert a Hollywoodului, care administreaza si venerabilul Walk of Fame. Prima ceremonie de decernare a Premiilor Oscar a avut loc la 16 mai 1929 in timpul unui banchet desfasurat in Sala Florilor a Hotelului Hollywood Roosevelt de pe Bulevardul Hollywood.
Indecis
De la vis ne intoarcem la realitate. De la inceputul acestei saptamani, Adrian a inceput scoala. A trecut in clasa a XI-a si studiaza la Grupul Scolar Agricol „Timotei Cipariu" din Dumbraveni -profil Economic. Nu se arata prea incantat de profilul ales in clasa a IX-a, deoarece spune ca este o persoana energica, iar calatoriile sunt viata lui. „Nu m-am gandit exact ce facultate voi urma, dar in orice caz nu una cu prfil economic. O sa aleg intre geografie sau actorie. Voi vedea", marturiseste elevul.
Premii
Mentiune la olimpiada de chimie-faza judeteana, 2006
Premiul pentru interpretare la concursul judetean de teatru scolar, anul 2005
Premiul special pentru recitare la festivalul judetean de teatru national, anul 2002
Premiul special pentru monolog la festivalul judetean de teatru scolar, anul 2001
Premiul de interpretare la festivalul judetean de teatru scolar, anul 2004
Premiul I la olimpiada de geografie faza judeteana, anul 2007
Premiul special obtinut la olimpiada nationala de geografie, anul 2007
Premiul pentru interpretare masculina la festivalul national de teatru, anul 2000
Premiul special la concursul de teatru scolar „Scena", anul 1999
Locul I pentru recitare la festivalul judetean de teatru scolar, anul 2000
Locul I pentru monolog la festivalul judetean de teatru scolar, anul 2006
Premiul I la olimpiada de geografie faza judeteana, anul 2008